Un angajat al fabricii La Lorraine din Câmpia Turzii și-a pierdut viața, fiind descoperit inconștient în camera frigorifică a unității.
Bărbatul de 54 de ani, care lucra ca stivuitorist, a fost găsit de un coleg chiar la începutul programului.
Deși s-a sunat imediat la 112 (la ora 05:45) și s-au făcut manevre de resuscitare atât de colegi, cât și de personalul medical sosit la fața locului, din nefericire medicii nu au putut decât să constate decesul.
Bărbatul era din județul Mureș și avea 54 de ani..
Între timp, la fața locului au ajuns polițiștii și inspectorii care au început cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat în orele dinaintea tragediei. Primele verificări nu au indicat existența unor leziuni care să sugereze o agresiune, notează stiridecluj.ro.
Cauza exactă a morții va putea fi stabilită doar după efectuarea necropsiei la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca.