Un motociclist în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj, și-a pierdut viața într-un accident produs miercuri, 5 august, pe DN1, în apropiere de Popasul Avrig din județul Sibiu.
Potrivit primelor cercetări, bărbatul circula dinspre Sibiu spre Brașov și s-ar fi angajat într-o depășire, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa în aceeași direcție, informează Oradesibiu.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, motociclistul nu a răspuns intervenției, iar medicul prezent la fața locului a declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Accidentul readuce în atenție seria tragediilor în care sunt implicați motocicliști. Un alt accident cumplit s-a produs sâmbătă, 1 august, în zona localității clujene Vâlcele. Și atunci, un motociclist în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața în urma impactului.
Astfel, în doar câteva zile, două accidente rutiere au curmat viețile a doi motocicliști de aceeași vârstă, ambii din județul Cluj.

Foto: Ora de Sibiu
Citește și: