Taximetriștii câștigă. Clarificare oficială după disputa de pe noua bandă din Florești

Screenshot

 

Disputa privind accesul taxiurilor pe noua bandă dedicată transportului public dintre Nod N și zona Spitalului Regional de Urgență are acum un răspuns oficial din partea Direcției Rutiere a Poliției Române.

Instituția a precizat că, prin proiectul de semnalizare rutieră aplicat pe tronsonul modernizat al DN1, accesul taxiurilor pe banda destinată transportului public nu a fost interzis.

Clarificarea vine după ce Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a reclamat că mai mulți taximetriști ar fi fost opriți de Poliția Locală Florești după inaugurarea noului tronson. Asociația a solicitat explicații inclusiv Poliției Române.

Direcția Rutieră arată că rămân aplicabile prevederile legale potrivit cărora taxiurile pot circula pe benzile special amenajate pentru transportul public, cu condiția să nu perturbe circulația acestuia.

Poliția Română nu a dat însă dreptate taximetriștilor în toate punctele ridicate. Instituția a precizat, între altele, că avizarea proiectului de semnalizare nu era condiționată de consultarea prealabilă a asociațiilor de transportatori.