Femeia de 30 de ani, accidentată grav, luni, în urma unei coliziuni între două mașini pe Calea Moților din Cluj-Napoca, a murit la spital.
Din nefericire, în urma accidentului înregistrat astăzi pe Calea Moților din Cluj-Napoca, femeia de 30 de ani, aflată în calitate de pieton pe trotuar, a decedat la unitatea medicală, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Foto: Info Trafic 24
Cum s-a produs tragedia
Teribilul accident a avut loc luni după-masa, în jurul orei 16:10, iar potrivit polițiștilor, din primele cercetări reiese că acesta s-a produs după ce un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare și mașina acestuia a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 30 de ani, tot din județul Sălaj.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat pe spațiul destinat pietonilor, unde a lovit tânăra de 30 de ani care se deplasa regulamentar pe trotuar, și care și-a pierdut viața în urma accidentului.
Conform IPJ Cluj, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Citește știrea inițială: