Șofer băut, care a produs un accident, pretinde că a fost sechestrat şi tâlhărit

masina politie

Un şofer băut, care în dimineaţa zilei de 16 ianuarie a produs un accident, în municipiul Cluj-Napoca, intrând cu autoturismul într-un parapet, le-a spus poliţiştilor că a a fost sechestrat şi tâlhărit de trei persoane necunoscute, care au vrut să obţină acces la contul său bancar. Poliţiştii anunţă că au deschis o anchetă şi verifică versiunea bărbatului, solicitând imagini de pe camerele de supraveghere din zona unde ar fi avut loc incidentele.

Poliţiştii au găsit un autoturism lovit de un parapet şi un bărbat, de 42 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Cu ocazia cercetărilor evenimentului rutier, persoana în cauză a relatat o agresiune la care ar fi fost supusă în noaptea de 15/16 ianuarie a.c., într-o hală aflată în proximitatea municipiului Cluj-Napoca, faptă pe care nu a sesizat-o printr-un apel de urgenţă. Avându-se în vedere starea victimei, aceasta a fost condusă la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar, în prezent, organele de cercetare penală au extins verificările cu privire la agresiunea semnalată, au identificat locaţia respectivă, au adunat probe şi mijloace de probă şi au procedat la vizualizarea mai multor camere de supraveghere video pentru a se corobora datele din teren cu cele relatate de victimă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor”, anunţă oficialii Inspectoratului de Poliţie judeţean Cluj.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că bărbatul le-a spus anchetatorilor tocmai ce scăpase după ce a fost sechestrat de către persoane pe care nu le cunoaşte. Acestea l-ar fi dus într-o hală de la marginea oraşului, l-au lovit şi i-au cerut să le dea acces la un cont bancar. De asemenea, bărbatul avea o rană la una dintre mâini.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a verifica versiunea bărbatului.

 

Leave a Reply