Polițiștii Biroului Rutier din Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu după apariția în spațiul public a unor imagini în care mai multe persoane apar stând pe portierele unui autoturism aflat în mers.
Potrivit primelor informații, incidentul s-ar fi petrecut în 1 aprilie, într-o parcare din municipiul Cluj-Napoca.
Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că, începând cu 2 aprilie, au fost demarate verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, clarificarea circumstanțelor exacte și aplicarea măsurilor legale care se impun.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat conducătorul auto, o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Florești. Aceasta a fost sancționată contravențional pentru mai multe abateri, printre care nepurtarea centurii de siguranță și desfășurarea altor activități în timpul conducerii.
De asemenea, în urma analizării situației, tânăra a fost sancționată pentru conducere agresivă, nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și pentru nefolosirea luminilor de întâlnire, notează zcj.ro.
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la 3.240 de lei.
Reamintim faptul că, în filmarea devenită rapid virală pe rețelele sociale, acestea apar ieșite pe geamurile mașinii, ridicându-se cu partea superioară a corpului în afară și gesticulând pe ritmul muzicii date la volum ridicat.