La finalul unei ediții dramatice a Superligii, echipele clujene ies în lumină ca mari protagoniste: CFR și Universitatea încheie sezonul pe locurile 2 și 4, iar ambele vor reprezenta România în competițiile europene.
CFR a reușit un parcurs solid în play-off și a cucerit Cupa României, ceea ce le garantează prezența în UEFA Europa League. De cealaltă parte, “U” Cluj scrie istorie modernă: în premieră pentru acest mileniu, se califică în UEFA Conference League, după un sezon în care a fost lider timp de 18 etape, o performanță pe care nici cei mai optimiști suporteri nu o anticipau. Sunt deja 53 de ani de când “U” nu participase în principalele competiții europene.
În clasamentul final, CFR a încheiat pe locul 2, cu 43 de puncte, iar “U”, pe 4, cu 39 de puncte – la doar un punct în spatele Universității Craiova, care a urcat pe podium în urma victoriei de sâmbătă seara cu Dinamo (2-1). “U” putea urca pe locul 3 dacă învingea Rapidul, dar s-a înecat la mal – scor 2-2, cu gol încasat pe final.
Este acesta apogeul fotbalului clujean în era modernă? Sau doar începutul unei perioade în care cele două rivale locale se vor duela pentru trofee și pentru un loc permanent în Europa? Cert este că sezonul 2024-2025 va rămâne în memoria fanilor ca o ediție excepțională.
