Se spulberă visul african al lui Varga? Proiectul lui Varga din Burkina Faso, pe butuci: „Nu mai sunt resurse financiare!”

befunky-collage-35

Investiția uriașă a lui Neluțu Varga în Africa este acum în pericol, scrie fanatik.ro. Partenerul său de la Salitas FC, Yacouba Ouédraogo, trage un semnal de alarmă: „Nu mai avem aceleași resurse!”.

În timp ce CFR Cluj se confruntă cu interdicție la transferuri și datorii, și proiectul din Burkina Faso, lansat în 2023, intră într-o zonă gri.

Cele două cluburi au semnat un parteneriat în toamna trecută, iar acum situația financiară pare să afecteze ambele tabere, scrie sursa citată.

Acordul prevedea ca, în fiecare an, cei mai promițători trei jucători ai academiei Salitas să ajungă la CFR Cluj, lucru care s-a și întâmplat. În schimb, clubul din Burkina Faso urma să păstreze procente dintr-un eventual transfer ulterior al fotbaliștilor. Pe lângă schimbul de jucători, partea română și-a asumat și sprijinirea dezvoltării infrastructurii clubului african. Mai mult, CFR Cluj a promis că va contribui la construirea unui stadion cu o capacitate de 25.000 de locuri.

În februarie 2024, Neluțu Varga a declarat că a devenit acționar majoritar la academia de fotbal din Burkina Faso. Investiția pentru achiziționarea a 51% din acțiuni s-a ridicat la 700.000 de euro.

„Eu am 51% din Academie, restul de 49% aparțin unui om minunat de aici, din Burkina Faso, care iubește fotbalul cu aceeași patimă ca și mine. Sperăm să scoatem jucători de mare valoare, adevărate perle, care, după ce vor juca la CFR Cluj, să ajungă să evolueze la marile echipe ale Europei”, spunea omul de afaceri, potrivit fanatik.ro.

Acum, același Yacouba Ouédraogo, fondatorul Salitas FC, a recunoscut pentru presa locală că echipa se confruntă cu mari probleme financiare și că investițiile partenerilor nu mai sunt la același nivel, astfel că viitorul grupării din Burkina Faso este incert.

„Principala noastră dificultate este financiară. Resursele nu mai sunt aceleași ca în trecut și companiile partenere trec și ele printr-o perioadă complicată. Ne descurcăm cu mijloacele disponibile, continuând să menținem proiectul în viață. Contăm pe sprijinul partenerilor noștri, al prietenilor noștri și pe subvențiile acordate de Federație. Acest lucru ne permite să ne continuăm activitățile în ciuda constrângerilor economice”, a declarat Yacouba Ouédraogo.