Dosarul în care sunt anchetați Arpad Paszkany, fost acționar al clubului CFR Cluj, și Iuliu Mureșan, fost președinte al clubului a fost retrimis de la Tribunalul Cluj către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj pentru rezolvarea neregulilor din actul de sesizare.
Decizia Tribunalului Cluj
După doi ani de investigații și 26 de amânări, instanța a constatat nelegalitatea unor acte de urmărire penală și a unor probe administrate în dosar. Au fost excluse mai multe procese verbale și înscrisuri, iar despre rechizitoriul emis de DIICOT în iulie 2022 s-a arătat că nu detaliază clar actele materiale care constituie infracțiunile de care sunt acuzați cei trei inculpați principali.