U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere miercuri seara, în compania celor de la CSO Voluntari, și a ieșit din lupta pentru trofeul Cupa României.
Am asistat la o nouă prestație contradictorie a echipei antrenate de Mihai Silvășan, care sezonul acesta alternează dușurile calde cu cele reci. Cu niște salarii uriașe, cele mai mari din țară, clujenii nu reușesc să urce mai sus de sferturile de finală ale competiției.
Zavier Simpson a făcut tot ce a putut la nivel ofensiv, fiind aproape de double-double, cu 30 de puncte și 8 pase decisive. Mihai Măciucă l-a urmat cu 15 puncte.
“Vreau să încep prin a le mulțumi fanilor de la Cluj, care ne-au susținut în sală, dar și celor care au făcut-o din fața televizoarelor. Evident că suntem dezamăgiți de această înfrângere. Am câștigat ultimele cupe și ultimele campionate, voiam să ne impunem și acum. Ne-am luptat, dar nu a fost suficient. Voluntari a fost echipa mai bună. Mergem mai departe și le promitem fanilor că ne vom lupta în continuare pentru a juca un baschet de calitate și a fi cât mai sus în celelalte două competiții în care am rămas. Defensiva a fost principala problemă, când primești 101 puncte e greu să ai pretenții. Acesta este baschetul, probabil trebuia să găsesc soluții mai bune, însă deja e istorie. Trebuie să discutăm, să analizăm și să mergem înainte, deoarece sezonul continuă. Toate echipele joacă după aceeași regulă, nu vreau să dau vina pe asta. E situația din teren, e ceea ce am arătat în formula actuală, cu care puteam juca la acest meci. Nu căutăm nicio cauză din cauza acestei reguli.”, a spus după meci Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.