Consilierii județeni din Cluj au dat undă verde proiectului „Pod peste Pârâul Bandău, pe DJ172F, km 13+150, în localitatea Mica” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestuia.
Podul se află pe drumul județean DJ172F, la poziția kilometrică km 13+150 și asigură traversarea Pârâului Bandău pe raza localității Mica. Podul asigură legătura dintre locuitorii Comunei Mica cu Comuna Brăniștea, Municipiul Dej (intersecție cu drumul național DN 1C) și Orașul Beclean (intersecție cu drumul național DN 17 – E58).
Valoarea totală a investiţiei este de 4.234.284,90 lei (fără TVA). Durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 24 luni, iar finanţarea investiţiei va fi asigurată din fonduri de la bugetul Județului Cluj, potrivit zcj.ro.
Potrivit documentației, se propune realizarea unui pod nou. Acesta este proiectat pe soluția de grinzi prefabricate simplu rezemate pe infrastructura fundată direct. Podul nou va avea o singură deschidere de 16.00m, și va permite atât circulația auto, cât și cea pietonală și velo, în condiții de siguranță între localitățile Mica și Mănăstirea.
Indicatorii tehnici aferenţi investiţiei; caracteristicile tehnice principale sunt următoarele:
· Podul nou cu o singură deschidere de 16 metri;
· Lungimea suprastructurii: 16 metri;
· Lățimea suprastructurii: 14,4 metri
· Lățimea părții carosabile : 7,80 metri
· Categoria de importanță: C;
· Clasa tehnică: IV;
· Viteza de proiectare: 50 km/h.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința ordinară de vineri a forului administrativ județean, în unanimitate de voturi.