Scandal violent cu scaune aruncate, la mall, în Cluj

vivo

Patru tineri au fost reținuți de polițiști, în urma unui scandal la centrul comercial din Florești. Unul dintre agresori ar fi luat și un cuțit de pe standul unui restaurant din mall.

„La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul ca într-un centru comercial din localitatea Florești, mai multe persoane și-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență, aruncând totodată cu scaune unii după alții. 

În urma investigațiilor continuate au fost identificați toți participanții la starea conflictuală, fiind vorba despre 6 bărbați.

Probatoriul administrat a condus la reținerea pentru 24 de ore a patru dintre ei, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca și Florești, cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, față de unul dintre aceștia sunt efectuate cercetări și cu privire la comiterea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, întrucât în timpul stării conflictuale, ar fi avut asupra lui un obiect tăietor-înțepător, pe care l-ar fi luat de pe standul unui restaurant din centrul comercial”, transmite IPJ Cluj.

Leave a Reply