Sâmbătă plină, în 4 aprilie, la Cluj: de la tradiții de Paști la distracție urbană

Targ de Paste
Sâmbăta aceasta, Clujul prinde viață într-un mix vibrant de cultură, distracție și atmosferă de sărbătoare. De la expoziții captivante și ateliere creative, până la evenimente dedicate celor mici și activități inspirate de spiritul Paștelui, orașul oferă opțiuni pentru toate vârstele.
În același timp, fiind Sâmbăta Mare pentru credincioșii catolici, ziua capătă o notă specială, îmbinând tradiția cu energia urbană. Seara continuă în ritm alert cu concerte, spectacole de stand-up comedy și petreceri care animă fiecare colț al orașului.

 

De asemenea, până în 12 aprilie, centrul orașului Cluj-Napoca se transformă într-un spațiu dedicat tradițiilor românești, odată cu desfășurarea evenimentului „Zestrea – Taine din palmă de ardeleana”. Târgul este organizat de Consiliul Județean Cluj, prin Asociația Produs de Cluj.

Timp de 11 zile, Piața Unirii devene un adevărat centru al meșteșugurilor și al produselor locale, unde vizitatorii pot descoperi preparate tradiționale, obiecte artizanale și experiențe interactive.

Ediția din acest an pune un accent special pe atelierele zilnice dedicate copiilor și adulților, unde participanții pot învăța tehnici precum împletitul lânii, lucrul la roata olarului, înșiratul mărgelelor sau încondeiatul ouălor, activități inspirate din tradițiile de Paște.

La ce alte evenimente pot participa clujenii sâmbătă, 4 aprilie:

10:00  Expoziție: Vlad Bina/ Adrian Grecu. Hybrid Pixels  la  Muzeul de Artă Cluj
10:00 Expoziție:  Ion Constantinescu – Mit, Religie, Realitate la Muzeul de Artă Cluj
Ion Constantinescu – Mit, Religie, Realitate, la Muzeul de Artă Cluj
10:00 Expoziție: Planeta Străină, la Muzeul de Artă Cluj
11:00 Pentru copii: Cheiță de aur, la Opera Maghiară de Stat Cluj

11:00 Culinar: All That Brunch. la Bruto

11:00-18:00 Pentru copii: Iepurașul aduce magia, la VIVO! Jocuri interactive, concursuri, ateliere creative și show de magie.
12:00-20:00 Pentru copii: Meet and Greet – Personajele copilăriei, la Iulius Mall.  Copiii vor avea ocazia să se întâlnească cu personajele preferate, să interacționeze cu ele și să facă fotografii.
17:30 Stand-Up Comedy: “Testare material”, la Klausen Pubhouse
18:00 Concert: Mozart – Requiem, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj
19:00 Teatru: Show IMPROgress, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca
19:00 Concert: Patimi – Concert de pricesne, la Cinema Teatru Florin Piersic
19:00 Concert: Georgiana Lobonț, la BTarena
19:00 Concert: Acoustic Jam, open mic & mini concerts – Spring edition, la  Yolka
19:00 Stand-up comedy: Improbabilii, la ZIZ – Art and Social Area
20:00 Film: Drama, la Cinema Victoria Cluj
20:30 Concert: Luna Amară, la Machines Venue
21:00 Dj set: Missile’s Birthday Bash, la Atelier Cafe
21:00 Party: Karaoke Party, la Bardot Upstairs
22:00 Concert: DJ Project, la Euphoria Music Hall
22:00 Party: Oldies But Goldies Party, la Flying Circus.
22:00 Party: Balkan Fever, la Caro Club
23:00 Party: Euphoria Retro Party – Fason de weekend, la Euphoria Music Hall
23:00 Dj set: Dreamscape Rave / No Escape vol. 3, la The Matter
23:00 Party:  The time machine, la After Eight
Aflați mai multe despre evenimentele din Cluj din alte zile ale săptămânii pe: zilesinopti.ro