Universitatea Cluj a început ezitant campionatul. Probabil că, dacă ar fi pierdut la Craiova, Toni Petrea ar fi luat trenul către București, nu avionul către Cluj. Dar a fost 4-3 cu FCU Craiova 1948, în Oltenia.
Petrea a fost salvat de cei doi veterani, Alex Chipciu și Dan Nistor. Doi jucători magistrali, aflați la o vârstă la care alții s-au lăsat demult. La goluri s-a văzut că amândoi au îmbătrânit în fotbal, s-au “înțelepțit”; asta, nu vreo contribuție majoră a antrenorului. Petrea rămâne dator, dar vestea bună pentru el este că i s-a mai oferit timp.
Presa din Cluj s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, nu mai există decât știri cu transferuri și preluări de declarații, nu și ochi critici, care să analizeze jocul și jucătorii. Cu permisiunea dumneavoastră, vom analiza noi felul în care evoluează Universitatea. Sigur nu vom fi de acord, dar acesta este un punct de vedere.
Echipa a arătat o creștere a nivelului de joc, dar, cum spuneam, nu asta a decis rezultatul, ci știința fotbalistică a veteranilor. Se simte absența unor jucători din campionatul trecut, în special Remacle și Martic. Au venit alți băieți, care au intrat direct titulari, dar nu toți își merită pozițiile.
Părerea noastră este cam așa:
Dimitrov este nesigur pe faza defensivă și mai mereu fără soluții pe faza de construcție. O vulnerabilitate. Poate Oancea, poate altcineva trebuie pregătit pe tușă.
Mitrea este un câștig. Dă siguranță în apărare, construiește bine, este de așteptat să apară și pe lista marcatorilor, întrucât execută bine lovituri libere și lovește mingea excelent cu capul.
Vătăjelu dă până acum impresia unui mercenar, care joacă pe principiul muncitoresc “timpul trece, leafa merge”. E prea mult să ai pe conștiință două goluri în două meciuri. După autogolul din partida cu Rapid, acum nu a ieșit la offside la primul gol al lui Chițu. Sperăm să își revină, vine după un campionat reușit la Craiova.
Daniel Popa este revelația acestui meci. A fost un pivot, a arătat o tehnică bună și spirit de sacrificiu, alergând din primul până în ultimul minut. Un real câștig.
Calcan a intrat târziu și dă impresia unui fotbalist blazat. Un pic mai mult nerv i-ar prinde bine. Măcar să arăți că vrei, chiar dacă nu-ți iese.
Dintre ceilalți, doar în treacăt, Gorcea arată mai bine decât în campionatul trecut, dar tot se vede lipsa de experiență, Miron arată probleme cu pasele simple, are o participare aproape nulă la faza de construcție, iar Filip este peste Bordeianu – mă rog, peste Bordeianu pe care l-am văzut în primele două etape în tricoul alb-negru. Și ceva despre Ianis Stoica: suporterii și-au pierdut răbdarea, însă vorbim doar despre un copil de 20 de ani, care arată dorință și implicare, dar ale cărui realizări deocamdată sunt infime. Să nu dăm cu parul, poate vor veni și golurile.
Perioada de transferuri nu s-a încheiat, iar Universitatea are nevoie de întăriri cam în toate compartimentele. Un portar, doi fundași, un mijlocaș și un atacant, cam asta ar fi lista de minime “cumpărături”. Asta dacă se dorește o clasare de play-off, că tot are “U” implicare politică și vin alegerile.