Universitatea Cluj traversează cel mai bun sezon din istoria recentă a clubului. Formația clujeană a ajuns la 54 de puncte, stabilind astfel un record pentru participările echipei în campionatele Diviziei A / Liga 1 care au avut minimum 30 de etape.
Performanța depășește precedentul record al clubului, stabilit în sezonul 1971/1972, când „U” Cluj acumulase 37 de puncte, echivalentul a 53 de puncte în sistemul actual, cu 3 puncte la victorie. De asemenea, noul total este peste cel de anul trecut , când echipa încheia cu 52 de puncte.
Parcursul din acest an a fost marcat și de un retur excepțional, în care Universitatea a obținut 12 victorii din 15 meciuri, cel mai bun bilanț din istoria clubului în această parte a sezonului. Până acum, cea mai bună performanță era de opt victorii într-un retur.
De asemenea, succesul obținut sâmbătă pe este primul triumf al Universității pe terenul Steaua/FCSB în prima ligă după 64 de ani.
Clubul a descris parcursul din acest sezon drept „un parcurs de poveste”, subliniind că rezultatele reprezintă unul dintre cele mai solide momente din istoria recentă a Universității Cluj.