Mirosul de mortăciune a revenit în Cluj.
O clujeancă a reclamat că, de aproape două săptămâni simte un miros înțepător în cartierul Iris.
Ea a relatat că duhoarea este generată de arderile de deșeuri din zonă. În ciuda faptului că au fost înregistrate reclamații încă din primăvara acestui an, cei care incendiază deșeurile toxice nu s-au oprit.
„Bună seara! Prin prezenta reclam mirosurile pestilențiale cu care suntem din nou asediați de aproape două săptămâni, mai ales ca a fost și caniculă. În această noapte 22 spre 23 iulie sunt absolut insuportabile, la această oră târzie 01.00 e o putoare de nedescris amestecată cu miros de fum. Halal oraș de 5 stele, domnule primar. Poate ca la dvs. nu miroase. V-aș invita seara la noi în cartierul Iris, pe deal sub livada Steluța, să respirați profund acest aer „curat”, că îl meritați. La reclamația telefonică făcută Poliției Locale mi s-a răspuns simplu că vor trimite un echipaj care să constate cine arde gunoaie… de parcă n-am ști, iar minunata Gardă de Mediu are program de lăuze până la 16.00, noaptea dorm și încă prea bine. Deci noi cui ne putem adresa???, Cine ne poate scăpa de pacostea asta? Că aveți vreo patru instituții care se ocupă atât de bine de problemă că e nerezolvată de anul trecut. E fain la Cluj. Poate că la următoarea rundă de alegeri ne-om aduce aminte și de mirosuri.”, se arată într-o sesizare adresată Primăriei Cluj-Napoca.