Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII) în perioada 19 – 22 iunie 2023 și a publicat rezultatele (înainte de depunerea ori soluționarea contestațiilor) pe site.
95,3%
a fost rata de participare la nivel național la examenul de evaluare din sesiunea iunie 2023
Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.
București – pe primul loc, Clujul, pe locul următor
În clasamentul mediilor peste 5, Capitala se află pe primul loc, cu un procent de 88,9%, potrivit rezultatelor de la Evaluarea Națională 2023, publicate de Ministerul Educației.
În privința județelor, cele mai multe medii peste 5 sunt în Cluj (87,4%), apoi Brăila, Prahova și Galați – toate cu peste 80%.
Top 10 promovabilitate în țară
- București 88,9%;
- Cluj 87,4%;
- Brăila 82,8%;
- Prahova 82,3%
- Galați 80,1%:
- Bistrița Năsăud 78,%
- Suceava 78,3%;
- Iași/Alba – ambele cu 77,9%;
- Vâlcea 77,6%;
- Argeș 77,5% .