Prima nuntă gay din istoria Clujului a fost celebrată la restaurantul Boema. Mirii au fost doi piloți, unul din Cluj, celălalt din Belgia

Nunta gay Cluj-1

Prima nuntă gay din istoria Clujului a fost celebrată recent pe terasa restaurantului Boema. Cei doi miri sunt piloți, unul român, originar din Cluj-Napoca, iar celălalt cetățean belgian, potrivit site-ului gazetadecluj.ro.

Evenimentul, descris ca fiind „cochet și deocheat” de unii martori, a fost organizat de cunoscuta Adina Grigorean, iar atmosfera a fost una luxuriantă și boemă în același timp, cu elemente specifice ceremoniilor clasice – flori, dans, tort – dar și accente curcubeu, dansatori tematici și o coregrafie atent regizată.

Cel mai spectaculos moment al serii a fost de departe dansul mirilor. Cei doi au început dansul strâns îmbrățișați, pe acordurile piesei „Your Song” a lui Elton John.

Surpriza serii a venit atunci când, în mijlocul momentului, cei doi piloți au invitat mamele lor să li se alăture pe ringul de dans. Gestul emoționant a fost întâmpinat cu urale și aplauze de către toți cei prezenți.

Pentru mulți, nunta a fost un semnal de normalizare, dar pentru alții – un gest curajos, poate chiar provocator, scrie sursa citată. Într-un oraș perceput adesea ca fiind conservator în profunzime, alegerea celor doi de a-și celebra dragostea la vedere, la Cluj și nu în Belgia sau Olanda, poate fi citită ca o declarație de luptă pentru vizibilitate și acceptare.

Foto: Capturi VIDEO Gazeta de Cluj.ro