Tribunalul Cluj a dispus condamnarea a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenție, aplicând, totodată, celor doi polițiști și pedepse complementare.
“Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada mai-octombrie 2021, cei doi agenți de poliție au pretins, primit și acceptat sume de bani cuprinse între 200 de lei și 500 de lei de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv de a nu aplica sancțiuni contravenționale și de a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor” transmit reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.