Planul lui Varga pică după două luni: CFR nu se mută la rivală, chiar dacă impozitele o apasă

ROU, Cluj-Napoca: CFR 1907 Cluj goes against FC Arges The match counting for the 10th round of Romania Superliga s Play off was disputed on May 22th 2026 on Dr Constantin Radulescu Stadium Copyright: xAncaxTepeix

CFR Cluj rămâne acasă în Gruia și în sezonul 2026-2027, după ce patronul Ioan Varga a renunțat la planul de a muta echipa pe „Cluj Arena”.

În aprilie, finanțatorul ardelenilor vorbise despre această variantă – stadionul rivalei Universitatea, aflat în proprietatea Consiliului Județean – din cauza costurilor tot mai mari de întreținere ale propriului stadion „Dr. Constantin Rădulescu”.

Formația clujeană, care a încheiat Superliga pe locul 3, va continua astfel să joace pe teren propriu în cartierul Gruia.

Acum, la două luni distanță de când Varga a demarat demersurile administrative, Iuliu Mureșan anunță că varianta inițială a picat și că CFR nu va pleca de pe stadionul ei. Decizia a fost luată mai ales după ce o parte dintre fani și-au arătat nemulțumirea vizavi de o eventuală mutare pe celălalt stadion din oraș.

„Noi am insistat să jucăm pe Cluj Arena… Mulți suporteri m-au sunat, mi-au dat mesaje și mi-au transmis că nu vor să-și cumpere abonamente dacă vom juca pe Cluj Arena.

În proporție de 90%, vom juca tot pe stadionul nostru și în sezonul viitor. Inclusiv în cupele europene vom evolua aici”, a spus Iuliu Mureșan, președintele de la CFR Cluj, în cadrul unei conferințe, notează gsp.ro.

“Stadionul nostru rămâne în folosința echipei, pentru antrenamente, pentru meciurile amicale. Întreținerea este enormă ca și club privat. Trebuie să plătesc mai mult. De anul ăsta ne-a băgat și impozit, lucru care până acum era scutit.

Să mă ierte Dumnezeu, dar pe toți îi scutim, numai pe CFR nu. Las-o-ncolo, pe toți îi scutim, numai pe CFR nu? CFR nu e echipa Clujului? 115.000 de euro plătim doar impozit, ce înseamnă asta? Nu înțeleg de ce se face diferență, că nu e normal”, a mai precizat Ioan Varga.

Ioan Varga spunea în primăvară că îi va permite rivalei ”U” Cluj să joace pe stadionul CFR-ului în perioada în care „Cluj Arena” va găzdui festivalul Untold. În 2026, evenimentul va avea loc între 6 și 9 august, chiar în perioada preliminariilor cupelor europene.