Piața volantă se mută temporar de lângă Cluj Arena. Unde vor fi producătorii locali pe durata UNTOLD

piata-volanta-de-la-sala-sporturilor

Primăria Cluj-Napoca a anunțat modificarea temporară a locației pieței volante din zona Cluj Arena, ca urmare a desfășurării festivalului UNTOLD. În perioada 1-15 august 2026, producătorii locali își vor desfășura activitatea pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.

Noua locație va găzdui piața volantă după următorul program:

  • sâmbătă, 1, 8 și 15 august, între 07:00 și 16:00;
  • marți, 4 și 11 august, între 10:00 și 17:00.

Municipalitatea precizează că schimbarea este temporară și este determinată de restricțiile impuse în zona Cluj Arena pe durata pregătirii și desfășurării festivalului.

În schimb, piața volantă din cartierul Gheorgheni nu va fi afectată de aceste modificări. Aceasta își păstrează programul și locația obișnuite, fiind organizată în fiecare joi, între orele 10:00 și 17:00, pe strada Unirii, la capătul liniei 3.

Piețele volante reunesc producători locali din județul Cluj și din împrejurimi, oferind clujenilor acces la legume, fructe, lactate, produse de panificație, miere și alte produse agroalimentare locale, direct de la producători.