Legea care prevede interzicerea vânzării către minori şi persoane fără autorizaţie şi înăsprirea pedepselor pentru încălcarea regulilor privind utilizarea articolelor pirotehnice a fost adoptată cu unanimitate de voturi miercuri, 7 mai 2025, de Camera Deputaților, fiind for decizional.
Legea care interzice vânzarea de petarde publicului larg a fost votată de Parlament, cu unanimitate, anunță oragnizația non-guvernamentală Declic. Inițiativa a fost susținută de peste 154.000 de semnături strânse prin campania „Fără petarde, fără tragedii”.
Decizia vine după patru ani de presiuni publice și demersuri legislative, în care proiectul de lege inițiat în 2022 alături de fostul deputat clujean USR Radu Molnar a fost blocat în repetate rânduri de către reprezentanți PSD, susține organizația.
„VICTORIA DE ETAPA DUPĂ 4 ani de lupte și încă zeci de chin
Stop PETARDE!
Țineți minte proiectul de lege pe care noi l-am inițiat în 2022 împreună cu Radu Molnar și care a fost blocat mișelește de către PSD, prin Alfred Simonis în pragul sărbătorilor din acel an?
NE PASĂ DOAR DE SĂRBĂTORI
Știm ca memoria publicului este scurtă și știm ca ne doare doar cand auzim bubuiturile, dar noi nu am uitat și am purtat discuții și am făcut demersuri în toți acești ani, împreună cu Declic, fără de care mica victorie de azi nu ar fi fost posibilă.
(…) Vă mulțumim celor care ați semnat petiții și nu ați uitat de chinul animalelor, de poluarea sinistră, de nebunia care ne face sărbătorile un calvar!
Mulțumim tuturor polițiștilor și politicienilor care ne-au susținut în acest demers!
Mulțumim SAESP din Inspectoratul de Politie Județean Cluj și IPJ Sibiu!”, au transmis reprezentanții asociației clujene Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului – OPMCB.
Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, 565 de persoane, în special copii şi tineri, au suferit răni grave sau mutilări permanente în sezonul sărbătorilor de iarnă 2024-2025 din cauza accidentelor provocate de petarde.
„Aceste tragedii, care se repetă anual, impun măsuri urgente şi decisive pentru protejarea cetăţenilor. În acest context, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iniţiat de mine şi susţinut de membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a primit un raport de adoptare cu unanimitate de voturi”, arăta preşedintele Comisiei pentru apărare, într-un comunicat de presă.
Proiectul de lege prevede interzicerea vânzării materialelor pirotehnice către minori şi persoane fără autorizaţie, pedepse mai aspre pentru încălcarea regulilor privind utilizarea articolelor pirotehnice, precum şi reglementări stricte pentru comercializarea materialelor periculoase.
Actul normativ urmează să fie promulgat de Președintele României.