Peluza „Șepcile Roșii” contraatacă tăios după ce clubul din Gruia a decis să restricționeze numărul de bilete pentru fanii ”U” Cluj

Peluza Sepcile Rosii

Peluza „Șepcile Roșii” a emis, miercuri, un comunicat în care critică modul în care conducerea din Gruia a decis să restricționeze numărul de bilete pentru suporterii Universității în derby-ul de Cluj din 3 mai. 

CONTEXT

Clubul din Gruia a emis, miercuri dimineața, un comunicat în care a precizat că achiziționarea biletelor pentru duelul din play-off cu ”U” Cluj va fi condiționată, iar oaspeții vor primi doar 1.158 de bilete. Clubul din Gruia a mai transmis că suporterii Universității vor sta în Peluza 1, în sectorul 28 și, parțial, în sectorul 27. Tot din rațiuni de siguranță, fularele și însemnele”U” vor fi permise exclusiv în aceste două sectoare, fiind interzise în restul stadionului.

Derby-ul de Cluj și al Transilvaniei se dispută sâmbătă, 3 mai, de la ora 21:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, din cartierul Gruia.

Citește poziția clubului CFR Cluj în articolul de mai jos:

Comunicatul Peluzei „Șepcile Roșii”
„Conducerea clubului Cfr a decis emiterea a doar 1.158 de bilete către suporterii Universității Cluj, în sectorul destinat galeriei oaspete și a blocat prin toate pârghiile, achiziționarea de bilete la liber pe stadion de către alți suporteri sau microbiști clujeni.
Încă o dată clubul Cfr își dovedește mișelia și parșivitatea, cunoscute de altfel și încearcă să își acopere limitele și lipsa de interes pe care o resimt, prin interzicerea accesului altor suporteri pe stadion, sub diferite pretexte inventate și alimentate tot de ei. Mai mult de atât, calcă în picioare acea reciprocitate pe care tot ei au invocat-o în mod repetat la meciurile cu “U” Cluj gazdă.
Stadionul din Gruia este singurul stadion din țară, unde se condiționează achiziționarea de bilete în tribune sau in sectoarele neutre, precum și accesul (ex. fără însemnele Universității Cluj). Revenim cu informații … Clujul doar în Alb și Negru!”, a transmis, pe contul grupării, Peluza „Șepcile Roșii”.