Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Mii de credincioși sunt așteptați la sfântul lăcaș de cult. Programul manifestărilor

Manasiterea Nicula

Mănăstirea Nicula se pregătește să primească un un impresionant număr de pelerini, care vor lua parte la evenimentele religioase prilejuite de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Slujbele au debutat, joi, 13 august, iar tradiționala procesiune pietonală care pornește din Gherla spre așezământul monahal este programată pentru vineri. 

În centrul atenției spirituale se află „Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului”, datând din 1681, lucrată de preotul Luca din Iclod, despre care izvoarele istorice menționează că ar fi lăcrimat în anul 1699.

Foto: Radio Renașterea

Autoritățile mănăstirii și forțele de ordine se așteaptă la un număr mare de credincioși, iar programul detaliat al manifestărilor este unul încărcat.

Joi, 13 august, ritul sacru a început la ora 07:00 cu Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, urmat de Ceasurile III și VI și de Sfânta Liturghie. După-amiază, de la ora 15:00, se oficiază Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 18:00 sunt rânduite Ceasul IX, Vecernia și Paraclisul Adormirii. Noaptea, începând cu ora 21:00, slujba continuă cu Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I.

Vineri, 14 august, aduce unul dintre cele mai emoționante momente – pelerinajul tradițional „La Nicula colo-n deal”.

Credincioșii sunt chemați să se adune la Biserica „Sfântul Nicolae” din Parcul Central al municipiului Gherla, iar plecarea în procesiune către Mănăstirea Nicula este fixată pentru ora 11:00. Alaiul va fi călăuzit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, având alături un sobor de preoți și diaconi.

Foto: Mitropolia Clujului

În aceeași zi, la ora 18:00, pe altarul de vară se va săvârși Vecernia Mare cu Litie. Icoana făcătoare de minuni va fi scoasă din biserică la ora 21:30, iar de la 22:00 sunt programate Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, momente care vor include înconjurarea bisericii cu sfânta icoană și rostirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare.

Ziua de 15 august, chiar în ziua praznicului, debutează devreme, la ora 05:00, cu Sfânta Liturghie oficiată în biserica nouă. La ora 08:00 se va citi Acatistul Adormirii, iar marea sărbătoare atinge punctul culminant la ora 09:00, cu Sfânta Liturghie arhierească solemnă, desfășurată pe altarul de vară, iar cuvântul de învățătură va fi rostit de Însuși Mitropolitul Andrei.

Mănăstirea Nicula reprezintă unul dintre cele mai vechi centre monahale din Transilvania, prima atestare documentară a unei biserici în acest loc fiind consemnată în 1552.

De-a lungul secolelor, așezământul s-a impus ca un punct de reper pentru pelerinii din întreaga regiune, fiind legat de Icoana Maicii Domnului și de îndelungata tradiție a picturii pe sticlă.