Patru studenți au pus bazele unui proiect care să transforme Clujul într-un oraș mai sigur decât este acum

3

Patru studenți clujeni au pus bazele unei comunități dedicate siguranței urbane. Aceștia și-au unit viziunile pentru a lansa inițiative concrete care să transforme Cluj-Napoca într-un oraș și mai sigur pentru locuitorii săi, notează m.zf.ro.

„Mic Grup de Iniţiativă Civică Locală a început ca un grup informal format din patru prieteni, toţi fiind studenţi. Lucrăm în domenii diferite de cercetare şi ne-am dorit să contribuim cercetarea siguranţei în plan local, dar fiind contextul greu de imaginat din 2025 în ceea ce priveşte cazurile de femicid raportate. Prin proiectul Harta Siguranţei am reuşit să construim o comunitate de oameni implicaţi. Credem că, înainte de orice, acesta e primul pas care poate duce la schimbare”, povestesc Onur Petenchia şi Sabrina-Ioana Dâscă, într-un interviu acordat pentru ZF Gen Z.

Cu ajutorul inițiativei Com’ON Cluj-Napoca, proiectul „Harta Siguranței” prinde viață. Tinerii au obținut finanțarea de 5.000 de lei după ce ideea lor a fost votată de comunitate, demonstrând că soluțiile digitale pentru un oraș mai sigur sunt o prioritate pentru clujeni. Programul rămâne o rampă de lansare esențială pentru tinerii care vor să schimbe orașul prin idei votate direct de cetățeni.

Foto: Arhivă personală

„Proiectul a plecat de la nevoia de a acţiona în plan local, de a analiza situaţia siguranţei femeilor în Cluj-Napoca printr-un chestionar online şi de a pune pe hartă experienţele lor şi situaţia percepută a siguranţei în cadrul cartierelor din Cluj. Oraşul Cluj-Napoca este considerat sigur atât prin statistici la nivel naţional, dar şi prin reputaţia acestuia, însă am dorit să chestionăm acest statut având în vedere situaţia la nivel naţional”.

Datele furnizate de ei nu conţin informaţii identificabile şi sunt verificate prin a pune faţă în faţă datele primite cu cele oficiale. Totodată, proiectul măsoară încrederea în instituţii, factor care poate duce la o rată de subraportare a cazurilor de agresiune, hărţuire sau abuz.

Totuşi, ei s-au confruntat şi cu unele dificultăţi în implementarea proiectului. Una dintre provocări a fost chiar atingerea unui număr suficient de mare de respondente din toate cartierele din Cluj-Napoca, nu doar din cele mai dens locuite, precum cartierul Mănăştur sau Mărăşti.

Gestionarea resurselor limitate a fost o altă provocare importantă prin care au trecut pentru a implementa proiectul, tinerii neocupându-se de acest proiect full-time.

Pe termen mai lung, tinerii îşi doresc să-şi creeze un ONG prin care să-şi extindă proiectele într-o reţea naţională.

„Dorim în continuare să creăm proiecte prin care urmărim chestiuni precum activismul feminist, „dreptul la oraş”, ajutorul pentru comunităţile marginalizate din Cluj, deoarece, credem noi, un oras sigur pentru femei este un oras sigur pentru toţi. Dorim să creăm spaţii reziliente, de dialog între locuitorii Clujului şi administraţie pentru a aduce în prim-plan temele mai sus-menţionate”, au mai adăugat Onur Petenchia şi Sabrina-Ioana Dâscă.