Patronul lui CFR Cluj, Ioan Varga, despre transferul jucătorului câștigător de Liga Campionilor: „A picat”. Care au fost motivele

Hakim Ziyech

Hakim Ziyech (32 de ani) nu va mai ajunge în Gruia, susține patronul echipei clujene, conform prosport.ro.

Deși păreau pregătiți să dea o nouă lovitură de imagine, „feroviarii” au renunțat la negocierile cu Hakim Ziyech. Anunțul a fost făcut chiar de patronul clubului din Gruia, care a dezvăluit că jucătorul are probleme medicale, iar Varga a decis să se retragă de la discuții.

 

A picat. Are o problemă la genunchiul stâng despre care am fost informat. El este un băiat foarte bun, dar nu aș risca atât de mulți bani, pentru un jucător care ar putea avea probleme medicale.

L-am studiat și în partidele de la Galatasaray și părea că joacă cu o oarecare frică. Am luat decizia să ne retragem de la discuții. Îmi pare rău, pentru că este un băiat deosebit, dar nu vreau să riscăm”, a explicat finanțatorul CFR-ului, conform Prosport.

Marocanul a cerut 2,5 milioane de euro/an

Pe lângă problemele medicale, suma cerută de câștigătorul de Champions League pentru a juca la CFR Cluj era una exorbitantă. Conform spuselor lui Nelu Varga, Hakim Ziyech își dorea un salariu anual de 2,5 milioane de euro.

Voia 2,5 milioane de euro pe an și nu i-aș fi dat acești bani unui jucător pe care riscam să nu-l putem folosi. Îi doresc să fie sănătos și să poată juca la altă echipă. Vom căuta alt jucător, care să fie sănătos și să fim siguri că poate să ne ajute”, a mai spus Varga.

Hakim Ziyech (32 de ani), internațional marocan, are în CV cluburi precum Ajax, Chelsea și Galatasaray.

Însă, nu cu foarte mult timp în urmă, Ziyech, pe vremea când era legitimat la Chelsea (perioada 2020-2023), avea un salariu „faraonic”, mult peste ceea ce poate oferi SuperLiga noastră din punct de vedere financiar.

Salariul mijlocașului marocan: 5,2 milioane de euro pe an

După ce s-a remarcat la Ajax Amsterdam, Hakim Ziyech a fost transferat în iulie 2020 de Chelsea pentru 40 de milioane de euro. Așa cum era de așteptat, marocanul a avut un salariu foarte mare la gruparea de pe Stamford Bridge, care s-a ridicat la aproximativ 5,2 milioane de euro pe an.

După două sezoane petrecute la Galatasaray, Ziyech a ajuns să joace în Qatar pentru Al-Duhail, formație la care a evoluat în stagiunea trecută și la care a fost remunerat cu 2,85 milioane de euro.

Hakim Ziyech este câștigător de Liga Campionilor cu Chelsea în 2021. El are și 64 de meciuri la selecționata Marocului și a fost protagonist la cea mai mare performanță a țării sale: finala mică la Campionatul Mondial din 2022, pierdută în fața Croației.

Ajuns acum liber, Ziyech poate semna cu orice echipă

Te-ar putea interesa și articolul inițial: