Patronul clubului CFR Cluj, Ioan Varga, a invocat conflictul din Orientul Mijlociu drept cauză a întârzierii plății datoriilor echipei, în condițiile în care până la data de 31 martie trebuie achitate restanțele pentru obținerea licenței UEFA.
Finanțatorul grupării din Gruia, care acum se află în Kenya unde deține mine de aur, a declarat că nu a putut finaliza tranzacțiile deoarece piața principală de desfacere este Dubai, iar războiul dintre Iran și SUA/Israel i-ar fi blocat afacerile.
„La mine s-au amânat puțin treburile. Din cauza războiului n-am putut să vin în țară, pentru că n-am putut să-mi închei afacerile. Am pierdut mulți bani din această cauză. Nu se mai poate zbura oricând și când găsești o portiță trebuie să ai toate actele pregătite”, a spus Varga, pentru ProSport.
Acesta a adăugat că restricțiile și blocajele din transportul aerian i-au afectat planurile, iar actele de export sunt valabile doar două săptămâni, fiind nevoit să le refacă în mod repetat.
„Actele de export sunt valabile doar două săptămâni. Dacă nu poți zbura în perioada asta, trebuie să le refaci. Asta costă bani și durează. De aceea n-am putut să mă întorc să rezolv și problemele echipei”, a mai spus patronul ardelenilor.
Pentru licența europeană, CFR Cluj ar trebui să ateste că până pe data de 28 februarie, nu are datorii. Se depune o solicitare inițială pentru licență, iar acesteia se fac completări, dar nu mai târziu de 31 martie! Așadar, CFR trebuie să demonstrez în dosarul de licențiere pentru cupele europene până cel târziu pe 31 martie, că nu mai avea datorii scadente până pe data de 28 februarie!
Problemele financiare l-au împiedicat și pe Daniel Pancu să semneze prelungirea contractului. Antrenorul a primit oferta de prelungire după calificarea echipei în play-off, dar a refuzat să semneze.
„Au fost întârzieri, eu sunt în Africa acuma, dar ajung săptămâna asta şi rezolv toate problemele, mă ţin de cuvânt. Nu se pune problema să nu rezolv şi să nu ne luăm licenţele. Nu există aşa ceva. Cu Pancu nu am apucat să mă văd pentru că am fost o singură dată în România şi foarte pe scurt, aveam avion la 4 dimineaţa. El rămâne la noi, nu se pune problema. Eu vreau şi el îşi doreşte la fel. Plătesc tot ce trebuie să nu mai fie probleme”, a declarat Varga pentru sursa citată.
Potrivit Prima Sport, echipa e înglodată în datorii pe care nu le poate onora. Ar fi vorba de peste 3 milioane de euro doar la stat, bani pe care Varga nu-i are. Conform sursei citate, CFR-ul ar fi avut o reeșalonare la Finanțe, pe care n-ar fi putut-o onora în ultimele două luni. Pe lângă asta, clubul are datorii uriașe la terți.
CFR ar putea rata cupele europene
CFR Cluj ocupă în prezent locul patru în play-off-ul SuperLigii, cu 30 de puncte, iar neachitarea datoriilor până la termenul limită din 31 martie ar putea duce la neobținerea licenței UEFA, ceea ce ar însemna ratarea participării în cupele europene în cazul unei calificări pe teren.
Deși patronul dăduse asigurări că va fi prezent la Cluj-Napoca pentru derby-ul cu Universitatea Cluj, acesta nu și-a făcut încă apariția pentru a acoperi restanțele financiare ale clubului.
În etapa a 3-a din play-off-ul Superligii, CFR o va întâlni în deplasare pe Universitatea Craiova, luni, 6 aprilie, de la ora 20:30.
Clasamentul la zi în play-off-ul din Superligă, după primele două etape
