Conflictul dintre Ioan Varga și Daniel Pancu a ieșit la iveală după ce antrenorul a vorbit public despre condițiile în care ar fi dispus să rămână la CFR Cluj.
Tehnicianul a cerut, printre altele, ca salariile jucătorilor să fie plătite la termen, echipa să dispună de o bază de pregătire modernizată, iar lotul să fie întărit cu fotbaliști de valoare.
„Clauza lui Daniel Pancu este de 50.000 de euro, să o plătească, dar mai important este că m-am supărat rău de tot pe el după ceea ce a spus. Și trebuie să știe asta!
Să-și cumpere club dacă vrea să facă el regulile. Nu vii tu să-mi faci aici regulile la CFR Cluj… n-a condus până acum un club.
Daniel Pancu a sărit calul în ultima perioadă și nu trebuia să facă asta. N-a luat Champions League la CFR Cluj”, a declarat patronul clubului din Gruia, conform prosport.ro.
Situația lui Pancu este cu atât mai delicată cu cât numele său a fost asociat în ultimele zile cu o posibilă revenire la Rapid.
CFR Cluj ocupă locul 3 în Superliga, cu 41 de puncte. Pe locul 2 se află „U” Cluj, cu 45 de puncte, iar lider este Universitatea Craiova, cu 46 de puncte.
În play-off, Pancu a înregistrat o înfrângere, trei victorii și două remize, cea mai recentă în partida cu Universitatea Craiova, scor 0-0.
Antrenorul a confirmat că le-a transmis oficialilor clubului că va rămâne și în sezonul următor „două milioane la sută”, formulare invocată anterior de Iuliu Mureșan și Ioan Varga, însă a subliniat că promisiunea sa era valabilă doar în anumite condiții.
„Cele mai importante detalii sunt legate promisiunile de aici. Văd că și domnul Varga, și domnul Mureșan vorbesc că rămân două milioane la sută, cuvintele mele, dar niciunul nu continuă.
Continuarea e în alte condiții. Adică să fie salariile la zi, o bază mai bună de pregătire și jucători de top. Până acum nu s-a întâmplat niciunul dintre aceste lucruri și mai sunt două săptămâni…
Când am venit, aici era o prăpastie. Nici nu știu cum să numesc… era totul într-o stare de degradare, iar acum e soare, lumea e fericită și echipa e pe locul 3. Asta e realitatea pură”, a declarat Daniel Pancu.
Următoarele meciuri pentru CFR Cluj în play-off-ul Superligii
- sâmbătă, 16 mai, Dinamo București vs. CFR Cluj (deplasare, ora 18:00);
- sâmbătă, 23 mai, CFR Cluj vs. FC Argeș (acasă, ora 18:00).
Clasamentul la zi după primele 8 etape

Citește și: