Pas greșit pentru CFR Cluj. Remiza de acasă cu Rapid o îndepărtează de FCSB. Reacția lui Dan Petrescu

CFR Cluj Rapid Bucuresti

CFR Cluj și Rapid au remizat în Gruia, scor 1-1, în runda cu numărul 4 a play-off-ului SuperLigii.

Bolgado (7) a deschis scorul pentru gazde, iar Kait (52) a marcat golul Rapidului. CFR Cluj ocupă poziția a doua, cu 34 de puncte, în timp ce giuleștenii sunt pe 6, cu 28 de puncte.

La flash-interviu, Dan Petrescu s-a declarat foarte dezamăgit de prestația echipei sale, mai ales în repriza a doua. Antrenorul CFR-ului a remarcat un singur jucător, pe Otto Hindrich, care a avut mai multe intervenții excelente.

„A fost cel mai slab joc al nostru în 2025. A fost un meci în care am controlat jocul în prima repriză, nu au ajuns la poartă până în minutul 42, când au avut acea ocazie. În repriza a doua am intrat moi. Așa intrăm mereu, nu știu de ce. A fost scorul corect, dar puteam să și pierdem.

Rapid a avut ocaziile mai mari. Otto (n.r.- Hindrich) ne-a salvat. Cum spun antrenorii mari: în momentul în care nu poți să câștigi trebuie să te mulțumești și cu un egal. Echipa nu a fost bine. Nu știu ce s-a întâmplat. În momentul în care te antrenezi 100% și ești serios, de obicei joci bine.

Nu pot să spun că nu au fost serioși, dar nu am arătat bine. Nu cred că a influențat rezultatul (n.r.- arbitrajul). Am înțeles că a fost ofsaid. Au fost prea puțini jucători care să joace bine. Otto cred că a fost bun. Mergem să jucăm cu FCSB un meci important.

Cu două puncte în plus, aveam alte posibilități. Dacă pierdem, va fi greu să-i mai prindem. Cine a zis (n.r.- că cei de la CFR sunt avantajați de arbitri)? Vreau o fază pro CFR tot campionatul. Una, nu zece! Toată lumea țipă, urlă, iar noi am fost cei mai dezavantajați”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport.

„Eu n-am jucat bine în prima repriză”

La flash-interviu, Andrei Borza, care și-a făcut autocritica pentru prestația sa din prima repriză, a dezvăluit că Marius Șumudică le-a spus în vestiar, după meci, că ”e un punct câștigat”, deși Rapid ”merita cele 3 puncte”.

„Meritam cele 3 puncte, mai ales la câte ocazii am avut în repriza a doua. În prima repriză, eu personal n-am jucat bine și trebuie să mă gândesc ce am de făcut. Mă critic singur. E foarte greu să câștigi aici la Cluj. E un teren foarte greu, Craiova a luat de două ori bătaie.

E un punct câștigat, asta ne-a spus și Mister (n.r.- Marius Șumudică), chiar dacă puteam să le luăm pe toate 3. Vrem să ne apropiem de Top 3, ăsta e obiectivul nostru. Când îți ia un penalty pentru un centimetru, e foarte frustrant. Ne antrenăm în fiecare zi și vrem să demonstrăm că merităm acolo sus, unde ne e locul”, a spus Borza, la digisport.ro.

Leave a Reply