Pacienții cu boli cronice din Cluj, sfătuiți să reprogrameze consultațiile. Luni, grevă de avertisment în spitale!

sanitas-proteste

Luni, 20 iulie 2026, între orele 09:00 și 11:00, angajații din sănătatea clujeană intră în grevă de avertisment în toate unitățile sanitare din județ, anunță Sanitas Cluj.

Potrivit liderului sindical Ovidiu Bota, protestul se desfășoară conform programului stabilit anterior. Pe durata celor două ore, activitatea medicală va fi restricționată la serviciile de urgență, iar consultațiile pentru pacienții cronici sunt suspendate.

În spitale, se va asigura aproximativ o treime din activitate, în limitele prevăzute de lege pentru astfel de acțiuni.

“Se menține calendarul stabilit și presupune oprirea activității cu asigurarea urgențelor”, a confirmat Ovidiu Bota, potrivit cluj24.ro.

Principalele revendicări se referă la:

  • salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiții de muncă și de salarizare decente și să garanteze cetățenilor accesul la servicii medicale publice de calitate.
  • o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile, să protejeze veniturile personalului și să respecte munca angajaților din sistemul public.
  • respectarea reală a dialogului social, prin consultarea și negocierea cu organizațiile sindicale înainte de adoptarea deciziilor care afectează sute de mii de salariați, nu prin prezentarea unor proiecte deja finalizate.