OMAGIEREA SENIORILOR. O primărie din județul Cluj acordă o sumă consistentă cuplurilor cu 50 de ani de căsnicie neîntreruptă

50 de ani de casatorie

Primăria comunei Feleacu acordă un premiu de fidelitate în valoare de 500 de lei, însoțit de o diplomă, cuplurilor care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie neîntreruptă și au domiciliul în comună.

Potrivit site-ului clujenii.ro, de acest sprijin pot beneficia atât soții care împlinesc în acest an o jumătate de secol de la căsătorie, cât și cei care au depășit deja acest prag în anii anteriori, cu condiția să nu fi primit până acum premiul acordat de administrația locală.

Pentru a intra în posesia premiului, unul dintre soți trebuie să depună o cerere la Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Feleacu. Dosarul trebuie să conțină copiile și originalele cărților de identitate ale ambilor soți, certificatul de căsătorie și certificatele de naștere ale acestora.

Reprezentanții administrației locale spun că inițiativa are rolul de a recompensa și de a recunoaște public familiile care au construit, de-a lungul deceniilor, căsnicii durabile și reprezintă un exemplu de stabilitate și solidaritate în comunitate.