Dan Petrescu s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme de sănătate și a intrat într-o pauză de la antrenorat. Într-unul din rarele momente în care a ieșit cu declarații în spațiul public în ultima vreme, fostul antrenor al grupării din Gruia se declară dezamăgit de români.
Mai precis, Petrescu susține că e mai iubit în străinătate și că în timpul perioadei complicate pe care o traversează a primit mai multe mesaje din partea oamenilor din alte țări decât din partea compatrioților.
„În momentele ăstea, când au ieșit multe ‘istorii’ despre mine în presă, am primit atâtea clipuri din Rusia, din Italia, din Anglia. Mai puțin din România, dar eu știam asta.
Am fost mai mult apreciat în străinătate decât aici. Asta este realitatea! Dar mergem înainte. Și în România sunt mulți care sunt alături de mine, dar parcă nu la fel de mulți ca cei din străinătate”, a spus Dan Petrescu, pentru PRO TV.
Fiica lui Dan Petrescu, prezentă pe Stamford Bridge
În 1998, Dan Petrescu i-a dat gol lui Arsenal și a calificat-o pe Chelsea în finală. A fost cel mai bun derby al lui SuperDan. Clubul londonez a invitat-o pe fiica lui Dan Petrescu la meciul de cupă dintre Chelsea și Arsenal.
Dan Petrescu recunoaște că a fost ușor surprins de gestul făcut de Chelsea.
„M-au surprins puțin, pentru că în ultima perioadă de când patroni sunt americanii, am înțeles că e mult mai greu să pătrunzi la meciuri și biletele sunt mult mai scumpe.
Poate s-au gândit că o să aducă puțin noroc la acest meci, într-adevăr, cel mai bun meci al meu cred a fost cel cu Arsenal.
M-am bucurat foarte mult pentru Beatrice, mai ales că poate să aleagă un coleg, o colegă și am ales eu colegul! Fostul meu scouter de la CFR.
I-am rugat să-mi dea și mie niște poze și imagini de la meci, am rugat-o pe Beatrice să fie norocoasă și să aducă victoria”, a spus fostul antrenor din Gruia, conform sursei citate.
Un antrenor foarte titrat
- 2017-2018: Primul titlu alături de CFR, începutul dominației;
- 2018-2019: Continuarea succesului în sezonul următor;
- 2019-2020: Al treilea titlu consecutiv;
- 2021-2022: Un alt titlu important cucerit cu echipa.