Ce ar trebui să fie un simplu spațiu de parcare s-a transformat, pe Aleea Padin, într-un izvor nesfârșit de certuri între vecini.
Situată în spatele parcului de câini din cartier, zona este complet neasfaltată, fără marcaje și fără nicio amenajare oficială.
În această lipsă de reglementare, unii locatari au decis să își „revendice” locurile într-un mod inedit: lăzi vechi, pietre și diverse obiecte găsite prin curți au devenit, peste noapte, delimitatoare de parcări improvizate, notează stiridecluj.ro.
Practica, susțin cei care au făcut o sesizare către autorități, nu doar că deteriorează aspectul zonei, dar generează și tensiuni permanente. Fiecare loc „ocupat” astfel este perceput ca o proprietate privată informală, deși nimeni nu are vreun drept legal asupra lui.
În sesizarea trimisă autorităților locale, oamenii își exprimă speranța că zona ar putea fi preluată de autoritățile locale și transformată într-o parcare organizată, cu locuri distribuite prin sistemul de abonament de reședință, similar altor zone din Cluj-Napoca.
O astfel de intervenție ar presupune, potrivit celor care semnalează problema, amenajarea propriu-zisă a suprafeței – în prezent doar de pământ – și introducerea unor reguli clare de utilizare, care să elimine practica „rezervărilor” cu obiecte puse pe jos.