O cafea la noi costă cât în Marea Britanie, a constatat o turistă care și-a cumpărat un Cappuccino

turist

O turistă din Marea Britanie, aflată în vacanţă în Cluj-Napoca, se arată şocată de preţurile din România. Femeia spune într-un videoclip pe TikTok cât a plătit pentru o cafea în centrul oraşului.

O englezoaică a rămas surprinsă de cât de mari sunt preţurile în România. Într-un videoclip postat pe TikTok, ea a arătat că a plătit 16 lei pentru o cafea în Cluj, echivalentul a aproximativ trei lire sterline.

Turista remarcă faptul că preţurile din România sunt ridicate, având în vedere că salariile românilor sunt mult mai mici decât cele ale britanicilor.

„16 lei sunt aproximativ trei lire sterline”, a spus una dintre ele. „Oh, Doamne! Atât plătim și noi pentru o cafea”, a răspuns mama tinerei. „Deci, este același preț ca în Marea Britanie?”, a insistat prima. „Da, de fapt, da”, i s-a răspuns.

„Doar ca să înțelegi: o cafea în Cluj, un cappuccino mic cu lapte de ovăz costă 16 lei, ceea ce este aproximativ trei lire sterline sau poate chiar puțin sub trei lire. Deci, este același preț ca în Marea Britanie”, a concluzionat ea.

Totuși, în Londra prețurile ar fi mai mari, a spus una dintre ele: „Dacă ești în Londra, probabil plătești de două ori mai mult”.

Da, dar este România. Este România și veniturile sunt mult diferite față de veniturile din Marea Britanie”, a replicat cealaltă.

În realitate, 16 lei pentru un cappucino mic nu este un preț mare în Cluj, iar multe dintre cafenele din zona centrală a orașului au prețuri și de două ori mai mari. La fel ca în Londra, cum ar spune cele două britanice, dacă ar ajunge într-o astfel de cafenea.

În România toate sunt mai scumpe decât în Europa din două motive: 1. toate bunurile de consum vin din import. 2. taxele sunt mai mari în România decât în țările europene”, a scris cineva.

Gândește-te că taxele plătite de acea companie sunt de 20–30 de ori mai mici decât cele plătite de una din UK. Lăcomia e mare în România”, a spus alt internaut.

Am ajuns să plătim prețul de occident într-o țară cu salarii de lumea a treia!”, a concluzionat altcineva. „În primul rând nu prea găsești la 3 lire, al doilea – aici la ei e apă chioara”, a comentat altcineva.

Videoclipul poate fi vizionat aici

Leave a Reply