Noul dojo de judo din Florești și-a deschis porțile de Ziua Copilului. La inaugurare a participat și președintele Federației Române de Judo

9adc68e4-427e-4a0b-82e1-4430a0529bdf

 

Ziua Copilului a adus la Florești inaugurarea unui nou dojo de judo, un spațiu dedicat copiilor care doresc să descopere acest sport încă de la cele mai fragede vârste. Situat pe strada Eroilor nr. 13, centrul își propune să îi primească pe cei mici începând cu vârsta de 3 ani, sub motto-ul „Să învățăm judo din și prin joacă”.

În tradiția japoneză, termenul „dojo” înseamnă „locul unde se studiază calea”, fiind spațiul dedicat practicării și perfecționării artelor marțiale.

Deschiderea oficială a avut loc luni, 1 Iunie, în prezența sportivilor, părinților și invitaților. La eveniment a participat și Florin Bercean, președintele clujean al Federației Române de Judo, care a ținut să fie alături de fondatorii proiectului, Carmen și Laurențiu Jurcă.

Noul dojo își propune să ofere copiilor un mediu în care să învețe nu doar tehnici sportive, ci și valori precum disciplina, respectul și încrederea în sine.

Inițiativa poartă și amprenta performanței sportive. Carmen Ionela Jurcă (Bogdan) se numără printre cele mai titrate judoka din România, cu două titluri mondiale, un titlu european, un titlu de vicecampioană europeană, două medalii de bronz la Campionatele Europene și numeroase clasări pe podium la competiții internaționale.

„Motivația noastră este creșterea generațiilor viitoare care să ducă tricolorul pe podiumurile naționale, europene și mondiale”, a transmis Laurențiu Jurcă.