Nu este “fenomenul Leicester”, dar și „U” devine un fenomen. Echipa clujeană a scris sezonul acesta o poveste care aduce a miracol. Și nu e o exagerare.
În sezonul regulat, „U” a fost lider 18 etape la rând. 18 etape în care o echipă adunată din „lipituri” – jucători trecuți de prima tinerețe sau crescuți în atmosfera cenușie a play-out-ului – a condus campionatul de pe primul loc. Apoi a intrat, firesc, în play-off. Și aici a reușit ceea ce părea imposibil: să rămână competitivă, să câștige meciuri grele și să ajungă la un pas de cupele europene. Are astăzi șapte puncte avans față de Rapid, cu patru etape rămase până la final, și este greu de crezut că mai poate fi depășită. Iată un vis pe care, sincer, fanii nu prea îndrăzneau să și-l imagineze.
Miracolul poartă un nume: Ioan Ovidiu Sabău. Dintr-un lot de jucători fără CV-uri impresionante, fără statut de „staruri”, Sabău a arătat că se poate construi o echipă cu o calitate de joc peste medie. Am scris de multe ori că Universitatea a suferit la postul de fundaș dreapta, la cel de închizător, uneori și la vârful de atac. Dar antrenorul i-a determinat pe cei care au intrat pe teren să joace fotbal serios, să scoată rezultate și să creadă în ei.
Un rol important l-a avut și clubul, să nu uităm asta: salarii plătite la timp, stabilitate, seriozitate. „U” a ajuns în 2025 nu doar o echipă respectată pentru ce arată pe teren, ci și pentru felul în care funcționează zi de zi. Ceea ce, pentru România fotbalistică, e o performanță. Și apoi, sau înainte, fanii, mereu la datorie. Să nu îi blamăm pe toți pentru gestul unor iresponsabili; “U” are 99% fani frumoși și generoși.
Revenind, Ioan Ovidiu Sabău merită, fără discuție, să fie considerat antrenorul anului. A făcut pur și simplu artă din ce a avut. Fostul mijlocaș al “generației de aur” a arătat tuturor că, dincolo de bani, CV-uri și impresii, fotbalul încă se poate câștiga cu caracter, muncă și inteligență. Bravo, Neluțu! Meriți tot respectul românilor.
