Conform informațiilor transmise de Compania de Apă „Someș”, în acest moment se derulează lucrări de modernizare a rețelelor pe străzile: Eremia Grigorescu (între str. Rosetti și str. Dragalina), Nicolae Titulescu (pe trotuarul de pe partea dreaptă începând de la str. Bistriței spre Piața Cipariu), pe Traian și pe Dobrogeanu Gherea.
În perioada următoare vor începe lucrările și pe străzile Argeș, Constantin Brâncuși și Calea Dorobanților.
Întregul contract prevede înlocuirea actualelor rețele de alimentare cu apă pe 33 de străzi și tronsoane din Cluj-Napoca, acoperind 20 de km. De asemenea, vor fi reabilitați, inclusiv pe interior, 7,5 km de conducte de transport al apei, de pe șapte străzi. În același timp, vor fi reabilitați și înlocuiți 23,5 km de conducte de canalizare și de racord, de pe 68 de străzi și tronsoane de străzi.