Jovo Lukic (27 de ani) a lipsit din lotul Universității Cluj pentru confruntarea cu FC Botoșani, din runda a treia a Superligii, iar absența sa a avut o motivație care depășește granițele țării.
Conform surselor, bosniacul este pregătit pentru un transfer în străinătate, iar clubul a decis să nu-l riște în meciul de luni, de la Sfântu Gheorghe. Aceeași strategie a fost aplicată și în cazul lui Coubiș, înainte de plecarea acestuia la Lincoln, din liga a doua engleză.
Lukic, cel mai bun jucător al „U” Cluj în sezonul precedent și autor al golurilor în ambele partide cu Brann din preliminariile europene, a fost exclus oficial din cauza unei probleme la gleznă – așa cum a explicat antrenorul Bergodi.
Însă, în spatele acestei versiuni, se conturează un transfer iminent. Chiar Bergodi ceruse lămuriri despre situația atacantului după meciul pierdut în Norvegia, iar acum se pare că răspunsul a venit pe calea unui posibil exit.
“Lukic are nevoie de timp. E un jucător care a avut deja oferte. Dacă vrea să plece, nu putem să ne opunem. E viața lui, cariera lui. Să ții un jucător care are ofertă nu mi se pare… Trebuie făcut ceva cu el.
Eu zic că, în fotbalul românesc și pentru „U” Cluj, sunt bani buni și trebuie să-i dai drumul jucătorului. Când a fost cu Dugandzic la Rapid, a ieșit după meciul cu Craiova și a intrat Rrahmani, a dat două goluri.
Dugandzic a venit și a spus că merge în Arabia. I-am zis: «Du-te!». E cariera lui, dar în spatele lui era Rrahmani!”, a declarat Cristiano Bergodi după meciul pierdut cu Brann, scor 1-3, potrivit monitorulcj.ro.
De-a lungul acestei veri, Lukic a avut mai multe oferte de a fi transferat în străinătate, cele mai multe din zona arabă. De această destinaţie s-ar lega plecarea sa în această vară.