Iuliu Mureșan, reacție sinceră după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Ăsta e adevărul”

Iuliu Muresan CFR

Pentru prima dată de la introducerea sistemului de play-off și play-out în România, FCSB, actuala campioană, nu s-a clasat printre primele șase echipe la finalul sezonului regulat.

Locul ocupat de bucureșteni în clasamentul SuperLigii i-a lăsat afară din lupta pentru titlu, ei urmând să își joace șansele de participare în cupele europene prin intermediul barajului.

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a oferit o reacție sinceră cu privire la această situație, recunoscând că, deși este suporterul echipei din Gruia, absența roș-albaștrilor din faza superioară a campionatului este o pierdere.

Din punct de vedere sportiv și financiar, mi-aș fi dorit ca FCSB să fie în play-off. Pentru valoarea competiției și pentru rețeta financiară”, a declarat Mureșan pentru digisport.ro.

El și-a argumentat punctul de vedere subliniind impactul pozitiv pe care prezența FCSB îl are asupra celorlalte cluburi:

FCSB cumpără jucători de la multe echipe și ajută și, doi la mână, are cel mai bun rating. Aduc cei mai mulți spectatori peste tot pe unde joacă. Ăsta este adevărul. Oricine își dorește să aibă această rețetă. Din aceste motive mi-aș fi dorit să fie și FCSB în play-off”.

Mureșan a evitat să minimalizeze performanța echipelor calificate, transmițând felicitări în mod special formației FC Argeș, pe care a descris-o drept „un club condus foarte bine”. El a caracterizat play-off-ul actualului sezon drept unul deschis, în care meciurile vor fi „plăcute publicului, intense, cu ambiții foarte mari”, oricare dintre combatante având șanse reale la podium sau chiar la titlu.

În completarea declarațiilor sale despre campionat, Iuliu Mureșan a abordat și situația antrenorului Daniel Pancu la CFR Cluj. După ce tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că viitorul său este incert la clubul din Gruia, Mureșan a intervenit pentru a calma spiritele.

„Am vorbit cu Daniel Pancu. Am fost toți într-o tensiune foarte mare, am avut acest obiectiv de a ajunge în play-off. Eu am experiență și știu asta. ‘Pancone’, fiind mai la început, trebuie să învețe să gestioneze mai bine stresul. Are rezultate extraordinare și este un antrenor foarte bun.

Nu ne-ar ajuta să nu continuăm. Am vorbit cu el și nu este nicio problemă. Este un om deosebit, foarte implicat la echipă, dar se consumă mult.

Este pentru prima dată când se află la un club mare, este în obiectiv și există o presiune. Asta este presiunea, nu vorbim despre altceva. Nu este nicio problemă, totul este în ordine. E calm, liniștit și pregătim următoarele meciuri”, a mai spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.

Cu o etapă înainte de finalul campionatului regulat, CFR Cluj se află pe locul 5, cu 50 de puncte (14 victorii, 8 egaluri și 7 înfrângeri, golaveraj 47-40). În etapa #30, „feroviarii” îi întâlnesc pe cei de la Dinamo, într-un meci care se anunță sold-out. Partida se va desfășura pe arena din Gruia, luni, 9 martie, de la ora 20:00.

Clasamentul la zi în Superliga României