Universitatea Cluj va întâlni în următoarea etapă o formație care nu a simțit încă gustul victoriei în actualul sezon, respectiv pe Csikszereda.
Deși „studenții” sunt și ei fără succes de mai bine de o lună, iar adversarii lor au adunat doar 5 puncte de la începutul campionatului, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău și-a avertizat jucătorii înaintea partidei de la Miercurea Ciuc.
Sabău recunoaște că echipa sa traversează o perioadă mai puțin fastă – un moment pe care susține că l-a anticipat – și speră ca cele trei puncte puse în joc să mențină formația clujeană în lupta pentru locurile de play-off, potrivit zcj.ro.
„Pare o echipă modestă, dar am văzut meciurile pe care le-au avut. E o echipă care încearcă să se lege de orice, să își revină. E clar că nu e o atmosferă bună, e și normal după atâtea meciuri fără victorie. Vor fi foarte motivați, am discutat cu băieții.
Va trebui să fim la fel de concentrați, să alergăm la fel de mult ca ei sau mai mult și să ne dorim mai mult. E un moment important, câștigând ne putem apropia de play-off. Ne-am fi așteptat să câștigăm cu CFR, nu suntem într-un moment bun. E presiune pe fiecare dintre noi, eu cunosc problemele. Am nevoie de timp.
Am anticipat încă din play-off situația de astăzi, iar acum sunt preocupat să găsesc soluții. Vreau ca fanii să rămână lângă noi, așa cum au fost și în momente mult mai grele. Voi face tot ce ține de mine să aduc această echipă în play-off, acolo unde îi este locul, și să îi fac pe fani să se simtă mândri de echipa lor. Vreau să facem puncte, nu mă interesază altceva.
Cunosc exact problemele echipei și lucrez la asta. Eu am încredere, anul trecut a fost senzațional și în continuare există aceeași preocupare. Vrem să ducem echipa la alt nivel, să îi schimbăm ADN-ul, asta ne dorim cu toții, dar e un proces foarte lung”, a declarat tehnicianul.
Partida dintre Csikszereda și Universitatea Cluj este programată sâmbătă, 4 octombrie, de la 15:00, pe terenul din Miercurea Ciuc.
După 11 etape, ”U” Cluj se află pe locul 9, cu 14 puncte, golaveraj 13-11.

