Universitatea Cluj este departe de parcursul din sezonul precedent și se află la jumătatea clasamentului după 12 etape. Rezultatele de până acum au creat tensiune la echipă, iar tehnicianul „alb-negrilor” a răbufnit.
Ioan Ovidiu Sabău, extrem de nemulțumit de Omar El Sawy
În vârstă de 21 de ani, Omar El Sawy a ajuns în această vară la Universitatea Cluj, sub formă de împrumut de la Rapid. Atacantul nu a reușit însă să confirme, iar Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume la finalul jocului de la Miercurea Ciuc.
Cifrele lui El Sawy la Universitatea Cluj în acest sezon: 3 meciuri și 0 goluri.
După ce nu mai sunt under, dispar aceşti jucători. Pentru binele lor să înţeleagă la ce nivel sunt, să-şi facă o analiză la fiecare joc şi să asculte de cei care au făcut ceva în acest sport”, a declarat Sabău la Digi Sport.

SuperLiga Ioan Ovidiu Sabau / Foto: Profimedia
Sabău vrea să plece de la ”U” Cluj
După eșecul de la Miercurea Ciuc, 1-2 cu Csikszereda, Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că vrea să plece. Antrenorul speră că șefii clubului îi vor accepta demisia și a transmis că o despărțire acum este soluția cea mai bună pentru echipă.
„E o situație greu de gestionat pentru mine. O să am o discuție cu cei din conducere, să găsim o cale să reziliem contractul.
Cred că este cea mai bună soluție pentru echipă. Nu contează persoana mea, contează echipa. Am cerut rezilierea și înainte să înceapă campionatul, în perioada de pregătire, dar nu au acceptat-o. Sper ca acum, pentru binele echipei, să accepte o discuție și o reziliere a contractului.
Au fost trei ani superbi. De două ori am venit la echipă într-o situație extrem de dificilă, mai ales în primul an, a fost cea mai grea perioadă a carierei mele, pentru că se putea lega retrogradarea de numele meu”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, în cadrul conferinței de presă.
După 12 etape, Universitatea Cluj ocupă locul 9, cu 14 puncte (3 victorii, 5 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 14-13).
Clasamentul la zi din Superliga României

