Întâlnire de taină la Cluj între Gică Hagi și Daniel Pancu: „I-am spus să i se întoarcă ghinionul”

Gheorghe Hagi selectioner Romania

Gică Hagi, noul selecționer al României, a fost în weekend la Cluj-Napoca pentru a urmări Derby-ul orașului dintre CFR și Universitatea, încheiat cu scorul de 1-0, în etapa a 6-a a play-off-ului SuperLigii.

Tehnicianul în vârstă de 61 de ani a preluat naționala României pe 20 aprilie 2026, iar primul său obiectiv este calificarea la Campionatul European din 2028. Debutul pe banca „tricolorilor” va avea loc în iunie, în două meciuri amicale, cu Georgia și Țara Galilor.

Au avut o discuție lungă

După „Derby-ul Clujului”, Hagi a rămas în oraș și s-a întâlnit cu Daniel Pancu, antrenorul „feroviarilor”. Cei doi au avut o discuție lungă, în care selecționerul a cerut informații despre jucătorii de perspectivă de la formația din Gruia, în special despre cei care au evoluat la EURO U21.

De partea cealaltă, Pancu i-a transmis un mesaj încărcat de emoție și speranță, legat de ghinionul din primul mandat al lui Hagi pe banca naționalei, când România a ratat prezența la Cupa Mondială din 2002 după barajul cu Slovenia (1-2 și 1-1).

Gică mi-a spus de planuri, de intenții. Am vorbit destul de mult, m-a întrebat de jucătorii de la CFR, de cei care au fost la EURO U21. I-am oferit toate detaliile. E foarte optimist, îl știți foarte bine. După trei ani ca selecționer (la România U21), eu ți-aș spune că nu știu ce înseamnă posesie. Dacă vrei posesie, trebuie să te duci la peste 55%, poate 60%. E greu. Ca să ai posesie, trebuie să iei jucători care la echipele lor au posesia, e simplu. Să dea Dumnezeu să reușim, dar în momentul de față nu cred. I-am spus lui Gică să i se întoarcă ghinionul de la meciul cu Slovenia. El m-a debutat pe mine și vreau să reușească”, a declarat Daniel Pancu, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

Întâlnirea celor doi antrenori la Cluj a fost una informală, dar încărcată de semnificații. Hagi, care l-a debutat pe Pancu în fotbalul mare, a venit la rândul său să culeagă informații de la un tehnician care cunoaște bine valoarea jucătorilor din Liga 1. Pentru Pancu, gestul fostului său mentor rămâne important, iar dorința ca „Regele” să aibă parte de un mandat reușit la națională este una sinceră, după cum au arătat și cuvintele sale.

Clasamentul la zi după 6 etape din play-off-ul Superligii

Urmează debutul în noua ediție din Liga Națiunilor

Gică Hagi își va începe mandatul cu două meciuri amicale, în luna iunie: cu Georgia (2 iunie), la Tbilisi, și cu Țara Galilor (6 iunie).

După cele două partide de pregătire, România va juca în noul sezon din Liga Naţiunilor.

După amicalele din iunie, pentru Gică Hagi și ”Tricolori” urmează debutul în noua ediție a Ligii Națiunilor.

“Tricolorii” fac parte din Grupa a 4-a a Ligii B și vor avea 3 adversare care joacă în finala pentru Cupa Mondială 2026: Suedia, Bosnia-Herţegovina şi Polonia.

Meciurile din Liga Naţiunilor se vor disputa în această toamnă, între 25 septembrie şi 17 noiembrie.

Prestaţia din Liga Naţiunilor va determina urna din care România va face parte la tragerea la sorţi pentru EURO 2028.

Astfel, este foarte important ca România să se claseze între primele două pentru a avea adversari mai uşori în preliminarii.

Calificarea la Campionatul European 2028 va fi primul obiectiv al lui Gică Hagi, la cel de-al doilea său mandat pe banca României.

“Regele” și-a început cariera de antrenor chiar pe banca naționalei României, însă experiența sa s-a încheiat brusc, după barajul pentru calificarea la CM 2002 pierdut în fața Sloveniei. România n-a mai participat la o Cupă Mondială din 1998.

Ulterior, le-a mai pregătit pe Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, FCSB și Viitorul (actuala Farul).

Cum determină locul din Liga Naţiunilor urna din calificările pentru EURO:

  • Urna 1: Echipele din Liga A care încheie pe locurile 1-3
  • Urna 2: Echipele de pe ultimul loc din Liga A şi echipele de pe locurile 1-2 din Liga B
  • Urna 3: Echipele de pe locurile 3-4 din Liga B şi câştigătoarele din Liga C
  • Urna 4: Echipele din Liga C care încheie pe locurile 2-4
  • Urna 5: Echipele din Liga D

Programul României în Liga Naţiunilor

  • 25.09.2026: Suedia – România (21:45)
  • 28.09.2026: România – Bosnia-Herţegovina (21:45)
  • 02.10.2026: Polonia – România (21:45)
  • 05.10.2026: România – Suedia (21:45)
  • 14.11.2026: România – Polonia (21:45)
  • 17.11.2026: Bosnia-Herţegovina – România (21:45)