Înșelată și amenințată. Totul a început pe o platformă de socializare

online1

O clujeancă de 42 de ani a fost victima unei escrocherii pusă la cale de un bărbat din Timișoara. Victima a fost înșelată și, mai apoi, amenințată.

Un bărbat, de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Polițiștii clujeni au pus în executare, la data de 13 februarie 2024, două mandate de perchiziție la domiciliul suspectului, în municipiul Timișoara, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de șantaj și înșelăciune.

“În urma investigațiilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că un bărbat de 37 de ani, din Timișoara ar fi indus în eroare o femeie de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, căreia, sub pretextul că oferă credite de nevoi personale, i-ar fi transmis spre semnare un contract de împrumut în valoare de 40.000 de lei. Bărbatul ar fi intrat în contact cu femeia prin intermediul unui cont de pe o platformă de socializare.

Totodată, în vederea obținerii respectivei sume, acesta i-ar fi prezentat femeii necesitatea de a achita o taxă în valoare de 5.500 de lei, context în care aceasta ar fi transferat în contul indicat de bărbat suma solicitată.
Ulterior, sub amenințări cu acte de violență ar fi constrâns-o pe femeie să achite diferite sume către acesta, evaluate în total la 27.000 de lei”, a transmis IPJ Cluj.

Leave a Reply