O femeie ar fi fost înjunghiată în zona gâtului, iar un bărbat ar fi fost lovit puternic la cap, luni seară, într-o locuință din cartierul Grigorescu, pe strada Ștefan Mora.
Ambii s-ar afla în stare gravă, potrivit unor surse judiciare citate de site-ul clujenii.ro. În prezent, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care doua persoane au suferit leziuni și luarea masurilor legale.
Poliția a confirmat că cele două persoane prezentau leziuni, dar nu a precizat cum s-au produs acestea.
Potrivit site-ului cluj24.ro, rezultă că ar fi fost vorba despre un conflict în familie, între mamă, tatăl acesteia și fiica sa de 23 de ani.
Surse din anchetă au transmis site-ului citat că femeia, bănuită de atacul asupra tatălui său și a fiicei sale, a fost audiată de polițiști, cercetările fiind în derulare.
Vecinii din bloc au precizat că bărbatul în vârstă, Poraczki Ștefan Zoltan , era pensionar, fost medic stomatolog, iar fiica sa locuiește în SUA, fiind divorțată.
Acesta era vizitat de fiică și nepoată, dar vizita de luni s-a încheiat cu un conflict sângeros.

Foto: cluj24.ro
Luni seara, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au intervenit în urma unui apel la 112. Au găsit o femeie rănită care se deplasa pe partea carosabilă, în cartierul Grigorescu.
În continuarea verificărilor, polițiștii s-au deplasat la domiciliul femeii. Acolo au găsit un bărbat care prezenta urme de violență. La fața locului au ajuns și echipaje medicale pentru a le acorda îngrijiri celor două persoane.
Polițiștii încearcă acum să stabilească împrejurările exacte în care femeia și bărbatul au fost răniți, precum și persoanele implicate. Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente.