Un bărbat a decedat subit, vineri dimineața, la târgul de vechituri din Câmpia Turzii.
În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat echipajele de prim ajutor care au încercat să-l resusciteze fară să reușească să obțină efectul scontat.
Potrivit TurdaNews, este vorba despre un bărbat de peste 60 de ani care s-a prăbușit efectiv la pământ.
Acesta era așezat pe un scaun la târgul de vechituri și a venit acolo cel mai probabil cu marfă la vânzare.
“La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 09.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu ar fi un bărbat inconștient, căzut la nivelul solului.
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Biroului de Ordine Publică și din cadrul Serviciului De Ambulanță.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat de 68 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, ar fi acuzat stări de rău, iar la scurt timp ar fi căzut la pământ.
Echipajul medical a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, victima a decedat,” precizează IPJ Cluj.