Încă un transfer oficializat de echipa din Gruia îl are ca obiect pe fundașului central Leo Bolgado (25 de ani), fotbalist care evoluează în liga secundă din Portugalia, la clubul Leixoes.
“Cluburile CFR 1907 Cluj și Leixoes au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului brazilian Leo Bolgado în Gruia! Cu 118 meciuri în carieră, apărătorul de 25 de ani a evoluat până acum în Portugalia.
La nivel de tineret, Bolgado a îmbrăcat tricoul celor de la Académica de Coimbra, iar la seniori, stopperul a jucat în prima ligă pentru Casa Pia, dar și pentru Leixões în eșalonul secund.
În tricoul celei din urmă, formație pentru care a evoluat și în sezonul recent încheiat, Léo a jucat 72 de meciuri, reușind să marcheze de 8 ori”, au scris cei de la CFR pe pagina oficială.
CFR nu a menționat perioada pe care va fi valabilă înțelegerea, dar specifică faptul că transferul brazilianului este unul definitiv.
Potrivit gsp.ro, fotbalistul cotat la 550.000 de euro pe transfermarkt a fost un om de bază pentru Leixoes în sezonul trecut. A jucat 32 de meciuri și a înscris de două ori.