În Parcul Central mai avem trei zile de vin, gastronomie, muzică și cultură. Central Park Wine Festival

IMG_6054-3l0qchvqjy84anqw63wv0q

Așa cum ne-am obișnuit deja, fiecare final de august ne prinde la Central Park Wine Festival, cel mai mare festival în aer liber dedicat vinului, gastronomiei, muzicii și culturii. În perioada 29 august-1 septembrie, Parcul Central din Cluj-Napoca a devenit o poveste plină de artă și de frumos pe care merită să o descoperi alături de întreaga familie.

Mii de etichete din toată lumea sunt disponibile și în acest an la Central Park Wine Festival. De la vinuri românești și până la celebrele nume franțuzești, alături de crame de pe continente îndepărtate, toate au ceva special și așteaptă să fie degustate.

La fiecare căsuță vă așteaptă câte o echipă formată din producători și oameni care au pus umărul pentru a construi branduri de calitate. După ce alegeți vinurile preferate și le aflați poveștile, aveți posibilitatea să vă delectați cu etichetele dorite acasă, fiind un eveniment cu vânzare pentru cei care doresc să adauge nume la colecție.

Live Cooking Show în fiecare zi de festival

Alături de partenerii evenimentului, organizatorii au pus și în acest an la cale câte un Live Cooking Show pentru fiecare zi de festival. Chef Alin Vădean este prezent joi la bucătăria în aer liber, acolo unde va promova prin arta culinară conceptul de zero waste: medaliat cu argint și bronz la Olimpiada Culinară IKA din Stuttgart în 2020, chef Alin Vădean utilizează ingrediente simple, dar de calitate, pentru mâncăruri excepționale.

Evenimentul continuă cu chef Corina Grama, o gurmandă care iubește să facă artă din fiecare sesiune de gătit. După experiențele internaționale la restaurante cu stea Michelin, planurile sale de viitor includ deschiderea unei școli de gastronomie acasă, la Cluj.

Sâmbătă și duminică bucătăria în aer liber va fi vizitată de juratul MasterChef, chef Samuel Le Torriellec, care a rămas în România după ce s-a îndrăgostit de țara noastră. Ultima zi de festival îl are drept protagonist la Live Cooking Show pe chef Horia Șimon, care promovează conceptul de slow food după numeroase experiențe internaționale.

Activități pentru toată familia

La fel ca în fiecare an, Central Park Wine Festival este un eveniment cu intrare liberă, dedicat tuturor membrilor familiei. Kids Area este zona perfectă pentru distracția celor mici, dar și pentru ca părinții să se relaxeze în timp ce copiii sunt în siguranță.

Iar în acest sens organizatorii aduc în festival proiectul Jungla Digitală, proiect al NTT DATA Romania, menit să ajute copiii să se bucure de internet fără riscuri și fără a se expune atacurilor cibernetice. Prin activități distractive, cei mici vor învăța mai multe despre spațiul digital. De asemenea, la Kids Area vor fi activități și jocuri în fiecare zi în intervalul 12:00-20:00.

Muzică LIVE și vinuri de calitate

Vinurile de calitate merg și mai bine atunci când muzica este bună. Scena principală de la Central Park Wine Festival va găzdui concerte live si DJ, pentru toate gusturile:

  • Vineri, 30 august: Retro Night Fever cu DJ Christian Matthieu
  • Sâmbătă, 31 august: Om la Lună
  • Duminică, 1 septembrie: Acoustic Night cu Bigg Dimm A’Band și Armonia Music

Fiind încă de la prima ediție un festival dedicat artei, la eveniment vor fi multe momente și proiecte destinate unui public de elită. În perioada festivalului vă puteți bucura de expoziția de picturi în vin intitulată „Figuration Feminine” a artistei Carmen Coca. Acest eveniment special explorează legătura profundă dintre feminitate și vin, prin intermediul artei.

De asemenea, parteneri de drum lung ai festivalului, organizatorii Târgutzu’ Vintage sunt nelipsiți. Iubitorii de fashion sunt așteptați cu drag în zonă.

Această săptămână transformă Parcul Central din Cluj-Napoca într-o zonă dedicată artei, vinului, gastronomiei și muzicii live. Inima Transilvaniei devine un punct de atracție pentru clujeni și turiști din România și din străinătate pentru patru zile pline de cultură și de artă.

Intrarea este liberă.

Leave a Reply