Liderul AUR, George Simion, are datorii de 12,5 milioane de lei, pe persoană fizică, rămase după campania prezidențială din 2025, potrivit unei investigații Snoop. Printre cei care l-au împrumutat se află și doi clujeni: omul de afaceri Sile Pușcaș și avocatul Alexandru Rîșniță.
Banii au fost luați cu împrumut de Simion pentru a-și asigura bugetul necesar campaniei electorale. Potrivit documentelor consultate de investigație, el a primit sume de la aproximativ 100 de persoane, între care și familia Păcuraru, cea care conduce televiziunea Realitatea Plus.
Sile Pușcaș are investiții importante în Cluj-Napoca, Baia Mare și alte orașe din Transilvania și este cunoscut mai ales pentru afaceri în salubritate, imobiliare și HoReCa. În timpul campaniei, a fost văzut de mai multe ori alături de Simion. Conform documentelor, i-a împrumutat acestuia 1,6 milioane de lei.
Avocatul clujean Alexandru Rîșniță, considerat unul dintre cei mai buni penaliști din țară și apărător, printre alții, al fraților Tate, i-a dat lui Simion 250.000 de lei. El susține că și-a primit banii înapoi, cu 3-4 luni mai devreme.
"E prietenul meu. Mi i-a dat înapoi cu 3-4 luni mai devreme. Ne știm de mult timp. Nu am discuții politice cu el", a declarat Rîșniță. Avocatul a adăugat că are aproximativ 800.000 de euro dați cu împrumut mai multor prieteni.
Sursa: Cluj24 · Foto: Cluj24




