Un aeroport nou ar urma să fie construit în Transilvania, iar proiectul său, aflat acum în stare incipientă, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, Radu Moldovan.
„Astăzi am avut o primă întâlnire de lucru dedicată analizării unei potențiale investiții de importanță strategică, care vizează construirea unui aeroport modern, cu impact major asupra dezvoltării economice și a securității regionale”, a transmis, pe contul său de Facebook, șeful CJ Bistrița – Năsăud.
Aeroport pe circa 200 de hectare
Șeful administrației județene din Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a explicat că viitorul aeroport ar urma să fie construit în comuna Budacu de Jos, zona din Șesul Budușului. Proiectul presupune:
• o suprafață de aproximativ 200 de hectare;
• o pistă de circa 3,5 kilometri;
• zonă cargo și zonă pentru pasageri;
„Discuțiile s-au concentrat pe identificarea terenului, analiza fezabilității, conectivitatea infrastructurii și potențialul economic pe termen lung. Un astfel de obiectiv ar putea deveni un pol logistic regional, un motor de dezvoltare pentru mediul de afaceri și un element important pentru consolidarea rolului strategic al zonei noastre”, a mai spus Radu Moldovan.













Județul nu este conectat la rețeaua națională de autostrăzi
Județul Bistrița – Năsăud pare să urmeze exemplul județului Brașov, care în ciuda amplasării în Transilvania, nu este conectat la rețeaua națională de autostrăzi, potrivit economica.net.
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, singurul construit de la zero în România după Revoluție, s-a deschis pe 15 iunie 2023, prima aeronavă care a aterizat pe pista aeroportului fiind un Boeing al companiei Tarom.