Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), în colaborare cu procurorii DNA, au descoperit un prejudiciu de peste 90 de milioane de lei, generat de fraude în comerțul cu autoturisme second-hand importate din Uniunea Europeană.
Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), controalele au vizat mai multe firme interconectate care efectuau tranzacții fictive prin intermediul unui lanț de societăți de tip „conductă”. Aceste companii achiziționau vehicule din UE și le revindeau către alte entități controlate de aceiași administratori, cu scopul de a evita plata taxei pe valoarea adăugată (TVA). În cele din urmă, mașinile ajungeau la cumpărători – persoane fizice sau juridice.
Pentru a masca frauda, rețeaua a introdus în circuitul financiar bunuri fără valoare economică reală – inclusiv articole de încălțăminte – în scopul creării de cheltuieli artificiale și reducerii obligațiilor fiscale.
Acțiunile de control au fost desfășurate în 17 locații din Cluj, Galați, Bârlad, Roman, Iași, Vaslui, Arad, Brașov și Otopeni (Ilfov), în paralel cu perchezițiile derulate de organele de urmărire penală.
Reprezentanții DGAF au subliniat că această operațiune face parte din eforturile autorităților de a combate evaziunea fiscală și de a proteja concurența loială în mediul economic.
„Piața mașinilor second-hand este grav afectată de practici ilegale, care pun în dificultate companiile ce respectă legea”, a transmis instituția.